1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Steinmeier în Turcia: zâmbet de final alături de Erdogan

Erkan Arikan
25 aprilie 2024

Concluzia vizitei în Turcia a președintelui federal Steinmeier este pozitivă: nu a existat niciun dezacord public cu președintele Erdogan. Ambii par interesați să reîncălzească o relație care s-a cam răcit.

https://p.dw.com/p/4fBTD
Frank-Walter Steinmeier şi Recep Tayyip Erdogan la Ankara
Frank-Walter Steinmeier şi Recep Tayyip Erdogan zâmbesc împreună la AnkaraImagine: Bernd von Jutrczenka/dpa/picture alliance

A treia și ultima zi a vizitei efectuate în Turcia de președintele federal Frank-Walter Steinmeier a gravitat în jurul întâlnirii cu gazda sa, Recep Tayyip Erdogan. Jurnaliștii au așteptat mai bine de două ore până când cei doi șefi de stat au apărut la conferința de presă. Amândoi s-au afișat zâmbitori în fața camerelor de filmat.

E foarte probabil să nu fi existat niciun motiv de tensiune, consultările par să fi fost vizibil relaxate. Cum așa? Nici o controversă legată de Gaza? Nicio disensiune pe tema Hamas? Nimic despre rațiunea de stat a Germaniei?

Erdogan: ”Războiul din Orientul Mijlociu trebuie să se încheie”

În declarația sa, Erdogan n-a avut nici o reținere: ”Premierul israelian prelungește războiul din Gaza pentru a rămâne politic în viață. Suferința palestinienilor trebuie să se termine”. În trecut, președintele turc îl insultase adesea pe premierul Benjamin Netanyahu și chiar îl acuzase de metode naziste. Întrebat de reporterul DW de ce, în contextul dat, Turcia menține în continuare relații economice intense cu Israelul, Erdogan a răspuns că ”Asta s-a terminat!”.

Jurnaliștii turci aveau să comenteze ulterior ulterior că Erdogan ”minte fără să se înroșească”: Șeful statului turc nu se poate descurca fără partenerul său economic Israel. Cuvintele lui au avut, așadar, doar scopul de a liniști electoratul din Turcia.

Turcia: Fuga de teama represiunii

Steinmeier: ”Trebuie să oferim ajutor umanitar împreună”

Steinmeier și-a început mesajul vorbind despre ”seriozitatea” călătoriei sale. În discuțiile cu Erdogan, ”toate problemele trebuiau să fie pe masă”. Câte dintre problemele controversate au fost discutate va rămâne cel mai probabil un secret diplomatic.

Diferențele de poziții cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu au fost, însă, evidente în timpul declarațiilor celor doi. Erdogan s-a referit doar la acțiunile armatei israeliene în Fâșia Gaza și a pronunțat în mod repetat numărul palestinienilor morți și răniți. Steinmeier, în schimb, a ținut să precizeze că războiul a fost declanșat pe 7 octombrie de Hamas. Organizația palestiniană este clasificată drept teroristă de Israel, Germania, Uniunea Europeană, SUA și unele state arabe.

Președintele german a subliniat, însă, și nevoia unui sprijin umanitar acordat populației palestiniene, care suferă. Acesta poate fi oferit doar împreună cu Turcia și Erdogan.

Primarul Onay: ”Am semănat primele semințe”

Primarul Hanovrei, Belit Onay, care a făcut parte din delegația președintelui federal, lasă în urmă Turcia cu un sentiment bun: ”Cred că am făcut pași mici pentru a îmbunătăți relațiile de foarte mult timp tensionate dintre țările noastre. Am putut să semănăm primele semințe pentru a culege apoi beneficiile prieteniei germano-turce așa cum a fost ea cândva.”

Despre o călătorie reușită vorbește și Serap Güler, deputat CDU în Bundestag, și se referă la discuțiile cu reprezentanții societății civile și cu politicienii de opoziție din Istanbul și Ankara. Și felul în care au interacționat Erdogan și Steinmeier reprezintă, de asemenea, o bază bună, spune Güler: ”Erdogan a fost surprinzător de blând”. Probabil că asta are foarte mult de-a face cu persoana lui Steinmeier.

Lindner: „Speranțe pentru economia turcă”

Ministrul federal de Finanțe, liberalul Christian Lindner, consideră și el călătoria ca fiind un succes. Printre altele, politicianul FDP s-a întâlnit cu omologul său turc Mehmet Simsek, într-o călătorie prin Bosfor, alături de reprezentanți ai companiilor germane (Bosch, Siemens, DHL, Mercedes) care activează în Turcia: ”Dacă economia și politica financiară din Turcia își revin pe termen mediu, rezultatele vor avea un impact și asupra antreprenorilor germani, care vor investi apoi din nou într-o Turcie puternică”, a declarat Lindner pentru DW. Simsek le-a prezentat oaspeților germani eforturile promițătoare în acest sens din partea guvernului turc.

Împrumut de 300 de milioane de euro pentru zonele afectate de cutremur

Turcia, la un an de la cutremur

Merită menționată și vizita de o zi în orașul Gaziantep din sud-estul Anatoliei, afectat de cutremurul din februarie 2023. Mai multe zeci de mii de persoane au avut de suferit - și-au pierdut familiile, casele sau mijloacele de existență. Supraviețuitori precum Ahmet Atilgan locuiesc de mai bine de 14 luni într-un sat de containere înghesuite. Atilgan recunoaște că cel mai important lucru pentru el este că trăiește dar speră că se va putea muta într-un apartament în curând.

Abdullah Kapi, în vârstă de 90 de ani, mulțumește Cerului că este încă în viață. Dar adaugă cu o voce tremurată că mai trebuie să aştepte pentru un apartament nou. Primarul AKP din Gaziantep, Fatma Sahin, a anunțat că peste 300 de apartamente au fost deja predate chiriașilor și proprietarilor. Alte 2000 ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului - dacă Allah vrea, încheie Abdullah Kapi.

Guvernul federal a oferit executivului turc un ”împrumut financiar de 300 de milioane de euro” pentru a oferi sprijin suplimentar la reconstrucția, de exemplu, a instituțiilor de învățământ. Potrivit celor implicați, banii au fost promiși înainte de alegerile prezidențiale din Turcia de anul trecut. Până la urmă, prietenii sunt prieteni când ai nevoie de ei.