1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăOrientul Mijlociu

Gaza: Sensul şi non-sensul unui proiect american

4 mai 2024

Portul improvizat, construit de SUA în largul coastei Gaza, va deveni operaţional şi ar putea alina suferinţa civililor, dar proiectul în sine şi prezenţa militarilor americani, care păzesc platforma, încing spiritele.

https://p.dw.com/p/4fV9N
Portul improvizat, construit de SUA în largul coastei Gaza, va deveni operaţional
Portul improvizat, construit de SUA, va deveni operaţional curândImagine: U.S. Army/AP Photo/picture alliance

Platforma se balansează leneş, mai multe pontoane din oţel sunt ancorate pe fundul mării şi sunt asamblate pe o suprafaţă mare. Pe o parte există un debarcader lung. Este locul în care vor ajunge navele cu ajutoare pentru Gaza, aşa sugerează imaginile Comandamentului Central al SUA, publicate pe platforma X.

Proiectul este finalizat. Portul artificial se află la câteva mile în largul coastei Gaza şi este păzit de aproape o mie de soldaţi americani înarmaţi. Şi ei sunt parte din complexul lanţ logistic, ale cărui costuri sunt de 320 de milioane de dolari americani.

Platforma este primul punct de livrare a ajutoarelor. Navele vor sosi din Cipru. În largul coastei Gaza, marea nu este suficient de adâncă pentru a permite accesul direct la ţărm. De aceea, bunurile vor fi descărcate în portul amenajat şi încărcate în camioane. Camioanele vor fi transportate la ţărm pe ambarcaţiuni militare mai mici.

Pe partea palestiniană, prezenţa militarilor americani provoacă nemulţumire
Pe partea palestiniană, prezenţa militarilor americani provoacă nemulţumireImagine: U.S. Army/AP Photo/picture alliance

La sud de oraşul Gaza a fost construit un alt ponton, care înaintează 600 de metri în mare şi pe care armata israeliană l-a ancorat. Aici vor fi date jos camioanele şi duse într-o zonă securizată militar de Israel, de unde proviziile vor fi preluate de ONG-uri şi distribuite mai departe.

Noul proiect va îmbunătăţi viaţa civililor din Gaza. La început, pe această cale, vor ajunge în regiunea afectată de conflict 90 de camioane cu ajutoare zilnic. Imediat ce portul plutitor va funcţiona la capacitate maximă, numărul zilnic al transporturilor va creşte la 150.

Dispute: Sensul şi non-sensul proiectului

În SUA, proiectul a devenit mărul discordiei, nu doar din cauza costurilor mari ci şi fiindcă, la doar 30 de kilometri de Fâşia Gaza, se află portul israelian de mare adâncime Ashdod. Din punct de vedere logistic, ar fi fost mai ieftin şi mai simplu ca ajutoarele să fie descărcate în acest port şi distribuite ulterior prin punctul de trecere a frontierei Erez, deschis recent în nordul Gaza.

În loc să procedeze astfel, preşedintele Biden îşi obligă armata "să desfăşoare o operaţiune extrem de complexă şi costisitoare, dar puţin productivă, pentru a transporta alimente în Gaza, deşi, cu costuri mai mici şi mai puţin efort, ar putea spori cantitatea de ajutoare livrată", critică expertul militar Daniel Davis într-un articol pentru think-tank-ul "Quincy Institute".

Israelul suspectează o posibilă implicare a UNRWA în masacrul de pe 7 octombrie
Israelul suspectează o posibilă implicare a UNRWA în masacrul de pe 7 octombrieImagine: Mohammed Salem/REUTERS

Davis precizează că SUA nu şi-au epuizat mijloacele prin care ar fi putut influenţa guvernul israelian să deschidă Ashdod şi Erez pentru livrările de provizii destinate civililor. Mai multe tone de ajutoare au fost blocate în portul Ashdod luni de zile, din cauza refuzului guvernului israelian de a colabora cu organizaţia umanitară palestiniană UNRWA.

Partea israeliană suspectează o posibilă implicare a UNRWA în masacrul de pe 7 octombrie şi o posibilă inflitrare a membrilor organizaţiei teroriste Hamas în acest ONG, în general. În plus, recentele proteste ale israelienilor au blocat, în repetate rânduri, livrările de ajutoare în Gaza.

Speculaţiile şi neîncrederea părţii palestiniene

Există, de asemenea, îngrijorarea că soldaţii americani ar putea fi implicaţi în operaţiuni de luptă, deşi preşedintele Joe Biden a exclus categoric "bocancii americani pe teritoriul Gaza". Cu toate acestea, aproximativ o mie de soldaţi ai SUA, mobilizaţi la doar câţiva kilometri de Gaza pentru a păzi platforma plutitoare, se află permanent în bătaia puştii.

Nordul Fâşiei Gaza este complet distrus
Nordul Fâşiei Gaza este complet distrusImagine: Ali Jadallah/Anadolu/picture alliance

Pe 25 aprilie, când a vrut să-şi ancoreze partea sa de debarcader, armata israeliană a fost atacată cu obuze de mortier. Într-un sondaj efectuat în Congres, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a declarat că un atac similar ar fi posibil şi asupra soldaţilor americani. La întrebarea "care ar fi reacţia soldaţilor americani într-un asemenea caz?", Austin a evitat răspunsul.

Pe partea palestiniană, prezenţa militarilor americani provoacă o oarecare nemulţumire. Pe reţelele de socializare a apărut suspiciunea că Washington-ul ar putea avea ideea de a construi un fel de cap de pod militar în Gaza, pentru a sprijini Israelul în lupta contra organizaţiei teroriste Hamas.

Speculaţiile merg atât de departe încât SUA sunt acuzate că, sub pretextul livării de ajutoare pentru civili, de fapt ar folosi platforma pentru a exploata un zăcământ de gaze din largul coastei Gaza. Deşi nu există dovezi, toate acestea indică doza sporită de neîncredere pe care palestinienii o au în proiectul americanilor.

Insecuritatea alimentară în Gaza atinge cote alarmante

Cine distribuie ajutoarele?

Jeremy Konyndyk, preşedintele organizaţiei umanitare "Refugees International" a menţionat o altă problemă în luna martie: "Cine va distribui ajutoarele?". Prezenţa ONG-urilor în nordul Fâşiei Gaza este "aproape zero", sublinia el în paginile publicaţiei britanice The Guardian. Coridorul maritim ajută doar într-o anumită măsură, fiindcă dificultăţile sunt legate mai degrabă de distribuirea proviziilor de la graniţa Fîşiei Gaza în interiorul acesteia. Partea de nord este complet distrusă iar ordinea publică s-a prăbuşit.

Administraţia americană a acuzat abia recent Hamas - clasificată de UE, Germania, SUA şi alte ţări ca fiind organizaţie teroristă - că ar fi capturat transporturi umanitare în nordul Fâşiei Gaza şi le-ar fi deturnat în stil mare. Se pare că bunurile le-au fost totuşi returnate organizaţiilor umanitare, dar incidentul demonstrează cât de instabilă este situaţia în regiune. Organizaţiile internaţionale şi-au exprimat deja îngrijorarea privind siguranţa voluntarilor iar acum poartă negocieri cu părţile beligerante.